Prima pagină Despre Colegiul National Evenimente Întâlnire cu scriitorul Cătălin Dorian Florescu, dec. 2012

Întâlnire cu scriitorul Cătălin Dorian Florescu, dec. 2012

      Vineri, 7 decembrie, în Sala de Festivități a Colegiului Național Iași a avut loc o întâlnire cu scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu.

      Acesta a susținut o lectură publică din romanul recent apărut la Editura Polirom, Jacob se hotărăște să iubească, ”Cartea anului 2011 în Elveția”, urmată de un dialog cu redactorii revistei Alecart și cu elevi de la Colegiul Național Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași și de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Suceava.

     Printre invitați s-au numărat criticul literar Antonio Patraș, prodecanul Facultății de Litere a Universității ”Al. I. Cuza”, Iași și traducătoarea romanelor lui Florescu, lector universitar Mariana Bărbulescu. 

      Întâlnirea a fost un pretext pentru a discuta despre condiția scriitorului contemporan și despre constantele prozei lui Cătălin Dorian Florescu. În același timp, clișeul că un scriitor nu poate vorbi despre cărțile sale a fost anulat.

      Metaforic vorbind, ceasul elvețian a curs în poveste. O lansare-spectacol! O întâlnire extraordinară, în care omul și povestea din spatele romanelor au vrăjit un amfiteatru arhiplin!

 

 

Contact

  • Str. Arcu, Nr. 4, Cod 700125, Loc. Iaşi
  • Tel: (0040) 0232 214036
  • Fax: (0040) 0232 264385
  • Email: office@cniasi.ro (colegiulnationaliasi@yahoo.com)
  • Website: www.colegiulnationaliasi.ro

Diplome

An Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image Slideshow 
spinner