Prima pagină Despre Colegiul National Evenimente Zilele Scolii la Colegiului National, 28-30 ian. 2015

Zilele Scolii la Colegiului National, 28-30 ian. 2015

COLEGIUL NAŢIONAL IAŞI: 187 de ani de dăinuire. Performanță prin asumarea tradiției

28-30 ianuarie 2015

Ca în fiecare an, Colegiul Național sărbătorește dăinuirea în timp asociată performanței în educație la sfârșitul acestei luni, deloc întâmplător în preajma zilei de 24 Ianuarie. Zilele școlii punctează astfel tradiția celui mai vechi liceu din Iași (desprins din Academia Mihăileană) și rolul esențial  pe care personalitățile care au predat sau au învățat aici l-au avut în cultura română, aspecte esențiale pe care s-a construit excelența în educație din prezent. În acest „arc peste timp”, performanța prin asumarea tradiției reprezintă esența actului educațional desfășurat la Colegiul Național Iași.

Manifestările prilejuite de cei 187 de ani de existență vor debuta miercuri, 28 ianuarie, printr-o festivitate la care vor participa oameni de cultură, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai principalelor unități de învățământ din Iași, profesori universitari, foști directori și dascăli ai școlii, personalități al căror destin a fost legat de devenirea în timp a colegiului. Un moment important îl va constitui omagierea activității istoricului Gheorghe I. Brătianu, eminent elev al Colegiului Național. Timp de două zile, la Ruginoasa (locul de naștere al istoricului) și în biblioteca „Titu Maiorescu” a Colegiului Național vor avea loc mai multe activități derulate în parteneriat cu Academia Română din București și Complexul Muzeal Moldova, Iași, în prezența unor înalți demnitari și a unor invitați de seamă ce vor evoca aspecte esențiale ale contribuției lui Gheorghe I. Brătianu la întemeierea unei școli istoriografice la care s-au format importanți istorici români.

Diversitatea activităților din cele trei zile dedicate aniversării școlii subliniază relația intrinsecă dinte valorile trecutului și dimensiunea europeană, ancorată în realitățile prezentului. Astfel, apariția unui nou număr al revistei „Spre lumină”, revistă fondată în 1903, se înscrie în direcția valorificării moștenirii culturale a unor scriitori precum Nicolae Labiș sau Benjamin Fundoianu (elevi ai Liceului Național). Indiferent că vor participa la diferite concursuri, la mese rotunde sau dezbateri, elevii și profesorii Colegiului Național  se pregătesc să trăiască intens acest moment al evocării și al bucuriei reîntâlnirii cu vârstele de ieri și de azi ale școlii.

Programul complet se găseşte aici

Contact

  • Str. Arcu, Nr. 4, Cod 700125, Loc. Iaşi
  • Tel: (0040) 0232 214036
  • Fax: (0040) 0232 264385
  • Email: office@cniasi.ro (colegiulnationaliasi@yahoo.com)
  • Website: www.colegiulnationaliasi.ro

Diplome

An Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image SlideshowAn Image Slideshow 
spinner