Colegiul Național în context european
Vineri, 11 octombrie 2013, ora 14.30, a avut loc, în Sala de Festivități a Colegiului Național, activitatea din cadrul Zilelor Iașului, Colegiul Național în context european. Au fost prezenți elevi participanți ai proiectului european ARCHI. Let's Soft It, desfășurat în luna iunie în Spania și Germania, alături de profesorii coordonatori și însoțitori, precum și elevi ai claselor a X-a și a XI-a.
Diseminarea a constat în două prezentări Power Point, câte una pentru fiecare flux, susținute de câte doi elevi. Aceste prezentări conțineau informații despre programul de mobilitate în general, iar apoi detalii referitoare la activitatea specifică a fiecărui flux, programul de arhitectură folosit, desfășurarea cursurilor și cunoștințele dobândite datorită acestora. De asemenea, a fost evidențiat și conținutul pregătirii culturale: locurile vizitate și activitățile care au avut ca rezultat familiarizarea cu obiceiurile, istoria și cultura țărilor gazdă.
![]() |
![]() |
![]() |