Colegiul Național Iași a fost desemnatat unul dintre cele 11 școli câștigătoare ce vor participa la Zilele Euroscola din anul 2019, în urma evaluării proiectelor prezentate în cadrul celei de-a XI-a ediții a concursului național "Euroscola" 2018.
Concursul Național Euroscola, desfășurat sub egida Europa pentru Noi, a propus elevilor români să identifice și să aleagă unul dintre proiectele realizate cu finanțare europeană în zona în care se află unitatea lor de învățământ și să realizeze o campanie de promovare a acestui. În acest context, echipa Euroscola 2018 din Colegiul Național Iași (24 de elevi din clasele IX-XI, coordonați de prof. Antoaneta Ioana Luchian și prof. dr. Antonina Bliorț) și-au îndreptat atenția asupra Străzii Lăpușneanu, având ca punct central proiectul cu finanțare europeană ”Regenerare urbană Zona Lăpușneanu – Piața Unirii”, finanțat prin Axa 1 a Programului Operațional Regional 2007-2013.
Prin campania (Re)Descoperă Strada Lăpușneanu cei 24 de elevi ai Colegului Național Iași și-au propus să aducă în atenția grupului țintă importanța investițiilor europene nerambursabile în redarea publicului a unui spațiu urban încărcat de valoare istorică și culturală.