Scriitorul NICOLAE LABIŞ s-a născut la 2 decembrie 1935 în Poiana Mărului, comuna Mălini, raionul Fălticeni, judeţul Suceava, într-o familie de învăţători.
1935-1941: Nicolae Labiş învaţă să citească, pe la cinci ani, de la elevii mamei sale, pasionat fiind de poveştile lui Ion Creangă.
1942-1945: Urmează şcoala primară în satul natal, apoi, în refugiu, în comuna Mihăileşti, satul Văcarea (lângă Câmpulung Muscel), unde frecventează cursurile clasei a III-a, obţinând numai note de 9 şi de 10. Colegii de atunci îşi amintesc că scria poezii şi îi plăcea să recite în public. În mai, 1945, familia se întoarce acasă şi se stabileşte la Mălini.
1946-1950: În timpul şcolii ţine un jurnal, Antologie şi informaţii literare (gânduri, conspecte, rezumate), atestând un orizont şi un ritm de lectură impresionante. Este excelent la orele de limba română, compunerile sale uimind atât colegii, cât şi cadrele didactice. Participă, ca elev, la organizarea de conferinţe şi de şezători literare, la 13 ani jucând în comedia Femeia îndărătnică de William Shakespeare, pe o scenă improvizată din Poiana Mărului.
La Consfătuirea scriitorilor moldoveni, Labiş este cel mai tânăr dintre participanţi. Prezentat ca o „minune locală”, el îi convinge pe cei de faţă asupra culturii vaste de care dispune. În cadrul festivităţii finale recită propria poezie, Fii dârz şi luptă, Nicolae! (publicată, o lună mai târziu, în ziarul „Iaşul nou", unde semnează Niculai Mălin).
1951: Participă la concursuri de limbă şi literatură română, matematică şi fizică, faza pe ţară. Elevul de la Fălticeni obţine premiul I la limba română şi fără „nici cea mai mică urmă de emoţie vizibilă” ia cuvântul în numele tuturor concurenţilor la festivitatea de închidere.
1952: Este elev al Liceului „Mihail Sadoveanu” din Iaşi, actualul Colegiu Naţional, devenind conducătorul cenaclului literar din şcoală.
1953: În urma unui examen de admitere, Nicolae Labiş intră la Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti. „Văd un băiat de 16 ani, foarte bine legat, mai mult scund, cu o frunte limpede, neobişnuit de mobil, dar de o mobilitate particulară, stăpânită de o distincţie nativă, un băiat care zâmbeşte tot timpul, cu întreaga înfăţişare, îndeosebi cu ochii, şi în surâsul căruia ingenuitatea se contopeşte suav cu o şiretenie ironică” îşi aminteşte Dumitru Micu. Face parte din a treia serie de „elevi” ai şcolii, alături de Ion Gheorghe, Radu Cosaşu, Mihai Negulescu, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Lucian Raicu, Doina Sălăjan. La festivitatea deschiderii anului şcolar participă, ca invitat de onoare, Mihail Sadoveanu care atenţionează tinerii învăţăcei: „Dacă dintre domniile voastre vor ieşi doi sau trei scriitori, atunci va fi bine”. Labiş este redactor la secţia de poezie a revistei elevilor, intitulată „Anii de ucenicie”. Din această perioadă datează Minimale, caiet incluzând lecturi necesare pentru un tânăr poet: Horatius, Paul Valéry, John Keats, Rainer Maria Rilke, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Marcel Proust, Heraclit, Descartes, G. W. F. Hegel, Immanuel Kant. Mitul lecturii, constituit încă din copilărie, devine dominant în universul spiritual al adolescentului.
1954: Foarte multe poezii vor vedea lumina tiparului în principalele publicaţii culturale şi literare ale vremii, dar nu vor apărea în volumele Primele iubiri, Lupta cu inerţia sau în acelea editate între anii 1958 şi 1985. Sunt creaţii confirmând tematica şi retorica lirică a deceniului şase, care fac notă aparte. În monografia sa, Ion Bălu observă că versul în discuţie „sună altfel, vocea lui este mai catifelată, mai suavă, privirea senină, sufletul candid”, aşa încât „semnele poetului înzestrat nativ sunt vizibile în crispările antiromantice, îndreptate împotriva sentimentalismului enunţiativ, în efortul de a scoate expresia artistică de sub înrâurirea jurnalismului prozaic”.
Devine redactor la revista „Contemporanul", apoi la „Gazeta literară".
Publică poemul Moartea căprioarei.
1955: Traduce intens din opera poeţilor moderni (mai ales din creaţiile lui Charles Baudelaire).
1956, martie: La Conferinţa naţională a tinerilor scriitori Labiş rosteşte o alocuţiune care impresionează asistenţa. Publică primul său volum de poezie la începutul lunii decembrie, când împlinise 21 de ani.
1956, 22 decembrie moare în urma unui accident de tramvai, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti şi regretat de toată generaţia de scriitori tineri pentru modelul spiritual şi moral pe care l-a consacrat.
„Acest copil-minune al poeziei compune şi el discursive poeme deopotrivă narative şi descriptive. Generaţia de care aparţinea şi pe care o anticipa prin precocitate va abandona curând poezia de tipul Locurilor şi întâmplărilor labişiene, mitologia lirică din Moartea căprioarei – copilăria, războiul, pădurea, luna, cerbii […]. Dar este la Nicolae Labiş o voce poetică pură mai ales în Primele iubiri, care nu seamănă cu nicio alta din epocă.”(Nicolae Manolescu)