„În poezia mea veţi intra ca într-un sat de munte; veţi vedea întâi neobişnuitul. Veţi remarca frumuseţea sălbatică a locurilor; iarna veţi simţi în nări miros de lupi şi de fum; vara miros de fum şi de răşină - totul îmbibat cu ceva care aduce a sudoare şi a pământ adânc. Veţi privi luna mare, familiară şi apropiată de pe cerul nostru nefiresc de senin; veţi asculta toate poveştile cu stafii şi strigoi, precum şi împuşcăturile care mai vuiesc razleţ în munţi. Veţi afla despre flăcăii noştri că-s voinici ca brazii sau unii mai bicisnici ca tufa. Despre femeile noastre că-s ca florile, de cicoare sau de cucută.” (Nicolae Labiş)
CONCURSUL DE LIMBÃ, COMUNICARE ŞI LITERATURÃ ROMÂNÃ
„NICOLAE LABIŞ”
Editia a XII-a, 14 mai 2022
Văd o-nserare plină de lumină
Plutind pe bucla unui brâu de brad;
În mijloc e lumina-n lună mată
Şi-ntr-însa cineva a desenat
Copilul pur pe care altă dată
Aşa precum pe mine l-a chemat.
(Nicolae Labiş, Lupta cu inerţia)