Concursul Național de Lingvistică „Al. Philippide”

Dragi elevi,
Vă rugăm să citiți cu atenție informațiile despre Concursul Național de Lingvistică „Al. Philippide”.
1. Desfășurarea concursului
 Concursul se va desfășura, sâmbătă, 30 mai 2026, în intervalul orar 10.00-12.00. Imediat după începerea probei, pe chat va fi trimisă parola pentru decodarea subiectelor.
 Linkul de conectare este următorul:
Topic: Concursul Național de Lingvistica „Al.Philippide”
Join Zoom Meeting
Meeting chat link
View meeting insights with Zoom AI Companion
Meeting ID: 828 6957 9270
Passcode: 568113
 Vă rugăm să vă conectați în intervalul 9.30-9.40.
 Profesorii supraveghetori vor verifica prezența, precum și calitatea video și audio. Înaintea concursului, asigurați-vă că atât camera video, cât și microfonul sunt funcționale. Lipsa acestora atrage automat excluderea voastră din concurs.
 Asigurați-vă că aveți o conexiune stabilă la internet și dispozitivul de pe care lucrați este conectat la o sursă de curent. Nu se va acorda timp suplimentar în nicio circumstanță.
 Profesorii supraveghetori vă vor citi toate instrucțiunile pe care trebuie să le luați la cunoștință înainte de începerea probei.
2. Setul de subiecte
 Setul de subiecte, parolat, va fi trimis via e-mail înainte de începerea probei și va fi atașat și pe chat.
 Parola va fi transmisă în fereastra chat a platformei Zoom de către profesorii supraveghetori în momentul începerii probei.
 Setul de probleme conține 2 probleme, pe care le puteți rezolva în orice ordine.
 Pe prima pagină a setului de probleme este scris linkul către formularul Google Forms prin care veți trimite răspunsurile. Formularul va fi activ pe toată durata concursului, urmând a fi închis în momentul expirării timpului oficial de lucru. Pentru ambele probleme există un singur link.
 Cerințele vor consta în itemi cu răspuns scurt, fără a fi necesară prezentarea raționamentului sau a regulilor identificate.
3. Reguli în timpul desfășurării concursului
 În timpul probei aveți voie să aveți pe birou gustări și/sau o sticlă cu apă.
 Pe parcursul celor 2 ore de concurs, este interzisă comunicarea cu alte persoane, accesare oricăror materiale fizice sau online utilizate pentru rezolvarea problemelor. Organizatorii își rezervă dreptul de a exclude din concurs orice elev care nu respectă regulile de organizare.
 Pe tot parcursul probei trebuie să mențineți camera video și microfonul pornite. Pentru a nu fi afectați de zgomotul de fond, puteți reduce volumul dispozitivului/difuzoarelor la 0.
 Elevul poate utiliza ciorne în timpul desfășurării concursului.
 Elevul poate printa subiectul, dacă imprimanta este in încăperea în care elevul are camera dispozitivului pornită.
 Orice întrebări în timpul desfășurării concursului vor fi scrise în fereastra de chat a platformei.
4. Finalizarea probei
Asigurați-vă că trimiteți formularul înainte de expirarea timpului!
La expirarea timpului de lucru, formularele se vor închide automat.
Elevii care trimit formularul înainte de expirarea timpului, se vor deconecta în liniște, pentru a nu-i deranja pe colegii care încă lucrează.
5. Evaluarea rezolvărilor
• Evaluatorii își rezervă dreptul de a descalifica elevii care au folosit surse externe de orice natură pentru rezolvarea subiectelor.
• Evaluatorii vor anunța finalizarea procesului de evaluare și festivitatea de premiere, pe pagina Facebook a concursului.
• Tabelul cu rezultate va fi trimis după finalizarea evaluării pe adresele electronice furnizate la înscriere (elev și profesor).
SUCCES!
Scroll to Top